Politica si administratie

„Pentru binele cetãţenilor, plecaţi de la guvernare!”

Livia Botici

Liderul filialei judeţene a Partidului Conservator, Petru Mărginean (foto) a făcut publică, ieri, în conferinţă de presă, scrisoarea deschisă pe care o transmite celor patru parlamentari PDL din judeţul nostru, prin care încearcă să-i convingă să sprijine căderea Guvernului Boc, votând moţiunea de cenzură.

Expeditor: cetăţeanul Petru Mărginean

În aceste zile, toţi membrii şi simpatizanţii Partidului Conservator încearcă să-i capaciteze pe locuitorii din judeţul nostru să facă presiuni asupra parlamentarilor PDL, pentru ca aceştia să voteze moţiunea de cenzură. „Nu vrem să-i facem pe oameni să meargă să picheteze la sediul partidului. Tot ceea ce dorim este să ajungă să aibă fiecare hunedorean câte o discuţie cu cei patru parlamentari PDL, din judeţul nostru, şi să le spună că le-ar face un mare bine dacă ar vota moţiunea de cenzură. Tocmai de aceea, pentru a mă alătura acestui demers, am făcut o scrisoare deschisă, destinată senatorului Dorin Păran şi deputaţilor Viorel Arion, Monica Iacob-Ridzi şi Iosif Veniamin-Blaga, în speranţă că voi reuşi să-i conving că, pentru binele tuturor cetăţenilor, trebuie să voteze pentru căderea Guvernului Boc. Scrisoarea nu este semnată de politicianul Petru Mărginean, ci de cetăţeanul cu acelaşi nume”, a declarat liderul PC Hunedoara.

„Mafia, ascunsă sub titulatura de stat”

În scrisoarea trimisă parlamentarilor PDL, Petru Mărginean spune că, numai dacă vor părăsi guvernarea, membrii PDL vor schimba, în sens pozitiv, aprecierea oamenilor, faţă de persoanele lor. „Ar trebui să vă însuşiţi şi să acceptaţi, în mod public, vinovăţia pe care o aveţi în tragedia trăită de români, atunci când au ajuns la discreţia dumneavoastră. Treziţi-vă şi încetaţi să mai sprijiniţi un Guvern care «stoarce» şi ultima picătură de vlagă din oameni. Judecaţi singuri! Mafia aceasta, ascunsă cu mult tupeu sub titulatura de «stat», ne cere «solidaritate».(…) Cauţi să scoţi bani din piatră seacă, de la mame şi bătrâni, în loc să-i pui pe bogaţii tăi, înavuţiţi din contractele cu statul, să fie ei solidari cu tine. (…) Şi totuşi, sper că românii mai au demnitate şi curaj, mă refer şi la dumneavoastră domnilor parlamentari! Votaţi, «Moţiunea celor mulţi»!“, se arată în scrisoarea deschisă a conservatorului Petru Mărginean.

6 comentarii la „„Pentru binele cetãţenilor, plecaţi de la guvernare!”

  • Un papagal etern prezent in presa cu ineptii colosale si in viata publica cu o prestatie jenanta , nu stiu ce mai cauta in politica .

  • Si cetatenii sunteti voi. nu? Astia de la PSD-PC. Sunteti mai buni decat pedelistii? Sigur nu, si intotdeauna este loc si de mai rau, iar voi sunteti maestrii raului!!!

  • Domnu’ Marginean!
    Sunteti jenanti cu cooperativa dumneavoastra, pentru ca un partid onorabil nu intra pe usa din dos in parlament, si nu este condus de Motani sau alte figuri „conservate”
    Nici nu stiu de ce mai iesiti la rampa! Doar pe la „LATRINE” mai aveti audienta!

  • Vai de el si de partidul lui.

    Aveau tot timpul sa intreprinda ceva, daca intradevar doreau cu adevarat!

    In rest, vorbe fara argumentare!

  • Comunistule! Faci echitatie? Ai invatat de la actuala? Ai uitat de accident? Esti mai bun?

  • Vai de tine! Cum procedezi la PC cand iti platesti cotizatia de partid? Tot tu iti si incasezi sau v-ati dublat numarul de membri si sunteti 2 acum? Pentru binele hunedorenilor, pleaca tu, derbedeule!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura