Amalia Gherghit

Profesionalism, dezinvoltură, har dăruit, firesc, dar şi un „ceva“ care ţine exclusiv de propria-i personalitate, sunt atuurile principale ale unui artist pe care vi-l prezentăm astăzi: Florin Mureşan (foto).

Născut în Hunedoara, la 13 februarie 1973, moment prielnic să-i spunem şi noi LA MULŢI ANI!, Florin Mureşan a urcat pentru prima dată pe scenă, la vârsta de şase ani, interpretând o melodie din folclor, iar doi ani mai târziu, a organizat personal, un spectacol de Ziua Mamei, la Căminul Cultural din satul în care a copilărit, Cristeştii Ciceului din Bistriţa Năsăud, moment în care a cântat prima sa melodie de muzică uşoară, dedicată mamei sale. Nu este întâmplătoare apropierea sa de lumea muzicii, fratele său fiind cunoscutul cantautor Ovidiu Komornyik.

R – Bine ai venit, Florin, în paginile ziarului nostru!

F.M. – Bine v-am găsit, atât pe voi, cât şi pe cititorii ziarului pe care-l alcătuiţi zi de zi, cu acceeaşi pasiune!

R – Am spus cititorilor noştri câteva amănunte despre tine. Rămân, însă, multe întrebări la care aş dori să ne răspunzi tu. Mi-aş dori, de exemplu, să ne spui, când a fost momentul în care ai decis să urmezi o carieră artistică.

F.M. – În adolescenţă. Noi aveam în familie un artist, pe Ovidiu, iar mama considera că eu nu am talent şi sperii vecinii cu ceea ce numesc eu muzică. În sinea mea, simţeam şi ştiam că pot cânta, drept urmare, am muncit cu mine, cu sunetele, cu rezistenţa mea, minimum opt ore în fiecare zi. A fost un efort care mi-a demonstrat mie, în primul rând, că Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi-n sac, că munca reprezintă 80 la sută din succes şi n-am regretat nici o clipă din orele acelea, care pentru mulţi ar părea supraomeneşti.

R – Care este relaţia dintre tine şi Ovidiu Komornyik?

F.M. – Noi avem drumuri diferite. El a ales „succesul recunoscut” la o scară mult mai mare. Eu am fost din totdeauna un familist convins. Nu m-aş fi acomodat cu Bucureştiul, cu lumea show-bizz-ului de acolo, cu sacrificiile şi compromisurile pe care ar fi trebuit să le fac. În schimb, relaţia noastră este una cu totul specială. Am multe piese scrise de Ovidiu, înregistrez în studioul său şi sunt multe alte aspecte care ne leagă. În mod personal, este omul care m-a ajutat să renasc a doua oară.

R – Cum?

F.M. – Vedeţi dumneavoastră, moartea este singura certitudine a omului, pe pământ. Conştient sau nu, noi stăm de mână cu ea în fiecare clipă. Eu, sunt printre cei care au privit-o în ochi, la un moment dat. În acea situaţie, fratele şi cumnata mea, mi-au fost cel mai curativ medicament din lume. Am depăşit acel moment, dar fiecare secundă a mea pe acest pământ le-o datorez lor şi medicilor. În general, ar trebui să mulţumesc familiei mele, pentru tot sprijinul acordat în aceşti 37 de ani.

R – Povesteşte-ne câte ceva şi despre proiectele tale artistice.

F.M. – Pe lângă evenimentele publice sau private la care particip, respectiv festivaluri, zilele unor oraşe sau comune, concerte, nunţi şi alte evenimente de acest gen, încerc să şi compun. La finalul anului trecut am scris două piese: „Noi n-avem timp” şi „Aş vrea să-ţi fiu Crăciun”. sunt două piese de dragoste, spun eu frumoase, anul acesta am înregistrat deja un cover cu text în limba română. Intenţionez, de fapt, ca în câteva luni să pot scrie încă opt piese, ca la sfârşitul anului să lansez primul meu album.

R – Spuneai de festivaluri…

F.M. – Pe lângă cele din judeţ şi din ţară, pe care nu le menţionez, pentru că n-aş vrea să omit pe cineva, anul trecut, de Ziua Naţională a României, am fost invitat în Cehia, la Festivalul Internaţional din RICANY – Praga, şi am susţinut un minirecital la Ambasada României din Praga. Aici, am fost însoţit de un grup de copii de la Şcoala Generală din Călan şi de Cătălina Pânzariu, câştigătoarea trofeului acestui festival. Tot pentru 2010, ca eveniment notabil, urmează să particip în perioada 3-8 mai la Alessandria, în Italia, la invitaţia reprezentantului Consulatului General Italian, pentru regiunea Alba, Hunedoara şi Sibiu, la inaugurarea „Pieţii Alba Iulia” din centrul oraşului italian, moment în care voi susţine un recital, alături de colega mea de scenă, Roxana Olsanschi, atât pentru cei 6.000 de români din acea zonă, cât şi pentru italienii care vor dori să ne vadă.

R – În încheiere, aş mai vrea să-mi spui, care crezi tu că este cheia succesului tău.

F.M. – Nu ştiu dacă-l pot numi succes. Sper însă, să-l pot atinge într-o zi şi sper din suflet, că tot ce fac eu, pe plan muzical, să ajungă la inima oamenilor. De fapt, asta este tot ce contează. În rest, este muncă şi seriozitate, talent şi, de ce nu, un zâmbet – o veritabilă raritate în lumea sprâncenelor încruntate printre care trăim.