Politica si administratie

„Nu accept nici o scuzã, dacã pierdeţi Colegiul Haţeg”

Preşedintele PSD, Victor Ponta (foto), i-a avertizat, ieri, în public, pe cei doi primari şi lideri ai organizaţiilor PSD din Uricani şi Lupeni, că vor fi daţi afară din formaţiunea politică, dacă vor continua să se certe, în partid. În plus, dat fiind creşterea vertiginoasă a PSD în sondajele de opinie, Ponta le-a spus social-democraţilor hunedoreni că nu acceptă o înfrângere în lupta pentru Colegiul nr. 3 – Haţeg.

„Cine încalcă regula pleacă din partid”

Neînţelegerile dintre primarul municipiului Lupeni, Cornel Resmeriţă, şi omologul lui din Uricani, Dănuţ Buhăescu, au izbucnit, în urmă cu un an, iar alegerile europarlamentare nu au făcut altceva, decât să acutizeze conflictul dintre cei doi, ce ţine toate paginile întâi din presa Văii Jiului. Din punct de vedere al capitalului electoral, zona înseamnă foarte mult pentru un partid de stânga, lucru recunoscut chiar de preşedintele PSD, Victor Ponta. Liderul social-democraţilor din România a încercat, deocamdată cu vorba bună, să stingă conflictul dintre primari. „Dacă mai aud că vă certaţi, primul care încalcă regula de astăzi, potrivit căreia nu ne mai certăm în partid, ci în afară, acela va pleca. Nu vreau să vă mai stricaţi energiile în bătălii interne. Cred că amândoi aţi greşit, ştiu că am nevoie de voi, ca primari, oamenii din zonă au nevoie de voi doi, şi sper că aţi înţeles mesajul meu de astăzi”, a declarat Victor Ponta.

„Hotărâm împreună cine candidează”

Ponta este de părere că nu există vreo zonă din România care să aibă mai mare nevoie de măsuri de stânga, aşa cum este judeţul Hunedoara, şi în special Valea Jiului. Prin urmare, PSD are un avantaj net asupra celorlalte partide, care vor lupta pentru câştigarea Colegiului nr. 3 – Haţeg. „Facem eforturi uriaşe şi concesii uriaşe, să nu spun compromisuri, ca să mai convingem un deputat sau un senator să vină alături de noi la moţiunea de cenzură. Acum, putem să avem un deputat ales. Nu voi accepta nici o scuză şi nici o explicaţie, dacă nu câştigaţi Colegiul nr. 3 din Haţeg, pentru Camera Deputaţilor”, le-a mai spus Ponta celor aproape 600 de delegaţi prezenţi la conferinţa de alegeri desfăşurată ieri, la Casa de Cultură din Deva. Preşedintele PSD a menţionat că social-democraţii hunedoreni trebuie să-şi desemneze candidatul cu cele mai mari şanse de a câştiga locul din Camera Deputaţilor, rămas vacant în urma decesului parlamentarului Ioan Timiş. „Nu ştiu cine va fi, dar aveţi obligaţia să colaboraţi cu conducerea centrală. Vreau să câştigaţi acest colegiu şi puteţi să hotărâţi candidatul, împreună cu mine”, a mai spus Victor Ponta.

Potrivit ultimelor informaţii, candidatul PSD pentru Colegiul nr. 3 – Haţeg va fi ales în funcţie de opţiunea electoratului, în urma unui sondaj de opinie ce se va realiza în Ţara Haţegului. (N. Ebner)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura