„Judeţul Hunedoara are resurse majore pentru turismul balnear şi cultural”

Alexandru Gruian

Prima zi a Târgului de turism al României a marcat un succes pentru reprezentanţii judeţului Hunedoara. Standul amenajat de Compania judeţeană de turism Hunedoara, cu sprijinul Consiliului Judeţean, a fost apreciat de ministrul Turismului şi Dezvoltării Regionale, Elena Udrea. Aceasta a fost servită cu ţuică din căţui dacice şi invitată să inaugureze Cartea de onoare a Companiei de turism.

Prezentat sub genericul „Hunedoara – natură, cultură, aventură”, standul prezintă în imagini o selecţie a ofertei turistice, incluzând, bineînţeles Parcul Naţional Retezat, cetăţile dacice, capitala Daciei romane, bisericile medievale şi Geoparcul dinozaurilor. Elena Udrea consideră că sunt necesare investiţii masive în infrastructură, fără de care nu se poate vorbi despre un turism performant. Ministrul a apreciat înfiinţarea Companiei judeţene de turism Hunedoara şi s-a arătat preocupată de noua staţiune de schi pe care o are în vedere, cea din Masivul Parâng, despre care crede că ar trebui să se dezvolte sincron cu zona Straja.

Mâine va avea loc un spectacol festiv, oferit de formaţii artistice din judeţ, iar publicul va putea să guste dintr-o specialitate culinară specifică zonei, virşlii. La eveniment, va fi prezent şi preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ.



 


3 Raspunsuri to “„Judeţul Hunedoara are resurse majore pentru turismul balnear şi cultural””

  1. dan bera spune:

    si castelul corvinilor?

  2. patinatorii spune:

    AM PIERDUT O VALOARE INESTIMABILA A JUDETULUI HUNEDOARA .AM PIERDUT MUZEUL AURULUI ,OBIECTIV UNIC IN EUROPA . ASTA TEEBUIE SA DE-A DE GINDIT UNORA

  3. dan bera spune:

    SI MUZEUL FIERULUI HUNEDOARA,MOCANITA HUNEDOARA.AUTORITATILE NU AU O VIZIUNE PE TERMEN LUNG CI DOAR ISI VAD DE INTERESELE MARUNTE DE GRUP.DIN PACATE NE CONDUC 100 DE POLITICIENI SUPERFICIALI


Scrie un comentariu

 

Primeste stiri prin e-mail

Introduceti adresa de e-mail:

Facebook-Mesagerul Hunedorean Twitter-Mesagerul Hunedorean
 

Editia zilei

Mesagerul Hunedorean - Editia zilei
 

 

 

Reclama ta aici !

agerpres
 

EDITORIAL

  • O mutare neaşteptată: scoaterea la bătaie a lupilor tineri! (II)
  • 13 februarie 2012

    MIRCEA
    LEPADATU
    Citeste tot articolul

    Comentarii

    Informatii utile

    Primaria municipiului Deva:
    213435 - 218325
    Prefectura Hunedoara:
    211850 - 211439
    Consiliul Judetean Hunedoara:
    211350 - 211624
    Apel Unic de Urgenta:
    112
    ITM Hunedoara:
    213416 - 221170
    Politia municipiului Deva:
    217730
    Casa Judeteana de Pensii:
    211031 - 219094
    CNAS Hunedoara:
    211776 - 219280
    OPC:
    214971
     
     

    Sondaj

    Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor vagabonzi?

    View Results

    Loading ... Loading ...

    Reprezentații - Teatrul de Arta Deva

    • ,,Zâna trotuarelor,, de Ioan Drăgoi - 14 Feb 2012 ora 19:00
      in 1 zi si 14:42 ore.
    • ,,Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 17 Feb 2012 ora 19:00
      in 4 zile si 14:42 ore.
    • ,,Inventatorul iubirii,, de Gherasim Luca - 19 Feb 2012 ora 19:00
      in 6 zile si 14:42 ore.
    • ,,Iona,, de Marin Sorescu - 22 Feb 2012 ora 19:00
      in 9 zile si 14:42 ore.
    • ,,Opera Tosca,, de Giacomo Puccini - 25 Feb 2012 ora 19:00
      in 12 zile si 14:42 ore.
    • ,, Misterioasa pariziancă,, de J. Claude Carriere - 26 Feb 2012 ora 19:00
      in 13 zile si 14:42 ore.

    Starea vremii

    Ninsoare slabă -6°C Ninsoare slabă
    Ma Şanse de Zăpadă
    -5/-16
    Mi În Mare Parte Însorit
    -3/-6
    Jo Şanse de Zăpadă
    -2/-10

    Calendar

    februarie 2012
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Ian    
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    272829  
    ziare


    camere foto digitale