„Jos mâinile de pe învãtãmântul hategan!”

Nicolle Ebner

Consiliul Local Haţeg nu şi-a dat acordul pentru comasarea şcolilor din oraş, aleşii locali nefiind de acord cu restructurarea impusă de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Hunedoara, atâta timp cât administraţia locală suportă toate cheltuielile aferente întreţinerii şi funcţionării unităţilor.

„Ai elevi proşti, ai conducători proşti”
„Nu ne-am dat acordul pentru comasare. Vor să adune 2.700 de elevi sub unica umbrelă a Colegiului Naţional „I.C. Brătianu”, din Haţeg. Dispare concurenţa dintre şcoli, dacă sunt toate în aceeaşi unitate. Ba mai mult, considerăm că nu este corect ca noi, care plătim şi salariile, şi întreţinerea clădirilor, să fim doar consultaţi cu privire la restructurarea învăţământului din comunitatea noastră. Noi susţinem învăţământul din toate punctele de vedere, nu inspectoratul, şi ne pasă de calitatea învăţământului, pentru că de ea depinde viitorul comunităţii. Ai elevi proşti, ai conducători proşti. Şcolile din Haţeg funcţionează din 1968 şi funcţionează bine, numai că noi, românii, suntem învăţaţi să stricăm tot ce merge bine”, este de părere primarul oraşului Haţeg, Nicolae Timiş (foto). Acesta este de părere că restructurarea sistemului de învăţământ trebuia efectuată de jos în sus, iar planificarea decisă de IŞJ Hunedoara este „pompieristică” şi nu reprezintă altceva, decât „o manevră politică, prin care se vrea distrugerea învăţământului haţegan”.
„Cu certitudine este o manevră politică, pentru că altfel nu ar avea de ce să distrugă învăţământul haţegan. La Haţeg, sunt desfiinţate şcoli cu peste 500 de elevi, ca să facă un mastodont de 2.700 de elevi, şi la comune rămân unităţi cu 200 de elevi. Păi, dacă e reorganizare pe verticală, atunci să fie pentru toată lumea. Aşa că, le transmit celor de la putere, jos mâinile de pe învăţământul haţegan!”, mai spune primarul Nicolae Timiş, revoltat că guvernanţii ignoră cu bună ştiinţă deciziile consiliului local, forul ales de locuitori să conducă destinele comunităţii.
Edilul şef al oraşului Haţeg afirmă că, pentru o informare corectă, va trimite un memoriu Ministerului Educaţiei, la care va anexa şi argumentele reale, care nu justifică măsura de comasare a şcolilor din oraş. Nu de alta, dar, vorba primarului, „una se vede de la Deva sau de la Bucureşti, şi alta este realitatea în teritoriu”.



 


3 Raspunsuri to “„Jos mâinile de pe învãtãmântul hategan!””

  1. timis spune:

    esti un prost. nu ai inteles nimic. asta ea, compari taranul cu matematicianul. jos labele de pe hateg

  2. deveanul spune:

    Hategani si Bradeni nu renuntati.Chiar asa s-a ajuns!Rusine ISJ HUNEDOARA!RUSINE MEC!La Deva nu au reusit sa comaseze Traianul cu Pedagogicul .Nu o sa reuseasca nici la voi.
    Totul e un joc politic ,ordonat de sus de la UE si apoi de la Guvernul Romaniei si MEC,ISJH,etc.Daca unul pune botul la UE si la MEC nu trebuie si judetul nostru sa puna botul.

  3. gigi spune:

    Ce-o sa mai urle Timis ca din gura de sarpe cand n-o sa mai aiba bani pentru salariile profesorilor in buget ! A tunci va da vina pe guvern , iar acum se opune masurilor de restructurare … Doar asa ca el trebuie sa fie Gigi contra …


Scrie un comentariu

 

Primeste stiri prin e-mail

Introduceti adresa de e-mail:

Facebook-Mesagerul Hunedorean Twitter-Mesagerul Hunedorean
 

Editia zilei

Mesagerul Hunedorean - Editia zilei
 

 

 

Reclama ta aici !

agerpres
 

EDITORIAL

  • O mutare neaşteptată: scoaterea la bătaie a lupilor tineri! (II)
  • 13 februarie 2012

    MIRCEA
    LEPADATU
    Citeste tot articolul

    Comentarii

    Informatii utile

    Primaria municipiului Deva:
    213435 - 218325
    Prefectura Hunedoara:
    211850 - 211439
    Consiliul Judetean Hunedoara:
    211350 - 211624
    Apel Unic de Urgenta:
    112
    ITM Hunedoara:
    213416 - 221170
    Politia municipiului Deva:
    217730
    Casa Judeteana de Pensii:
    211031 - 219094
    CNAS Hunedoara:
    211776 - 219280
    OPC:
    214971
     
     

    Sondaj

    Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor vagabonzi?

    View Results

    Loading ... Loading ...

    Reprezentații - Teatrul de Arta Deva

    • ,,Zâna trotuarelor,, de Ioan Drăgoi - 14 Feb 2012 ora 19:00
      in 1 zi si 16:08 ore.
    • ,,Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 17 Feb 2012 ora 19:00
      in 4 zile si 16:08 ore.
    • ,,Inventatorul iubirii,, de Gherasim Luca - 19 Feb 2012 ora 19:00
      in 6 zile si 16:08 ore.
    • ,,Iona,, de Marin Sorescu - 22 Feb 2012 ora 19:00
      in 9 zile si 16:08 ore.
    • ,,Opera Tosca,, de Giacomo Puccini - 25 Feb 2012 ora 19:00
      in 12 zile si 16:08 ore.
    • ,, Misterioasa pariziancă,, de J. Claude Carriere - 26 Feb 2012 ora 19:00
      in 13 zile si 16:08 ore.

    Starea vremii

    Ninsoare slabă -6°C Ninsoare slabă
    Ma Şanse de Zăpadă
    -5/-16
    Mi În Mare Parte Însorit
    -3/-6
    Jo Şanse de Zăpadă
    -2/-10

    Calendar

    februarie 2012
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Ian    
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    272829  
    ziare


    camere foto digitale