Politica si administratie

„Eternul protestatar” Zgâmbãu a depus armele

05 X 2 Constantin Zgambau (3)

Nicolle Ebner

Artistul plastic Constantin Zgâmbău a renunţat de bună voie la funcţia de inspector cultural în cadrul Primăriei Hunedoara, şi ieri, şi-a depus demisia pe biroul viceprimarului Dan Robert.

A făcut pasul înapoi, ca să nu fie dat afară
Constantin Zgâmbău a reuşit să intre „în gura lumii” şi ca artist plastic, dar şi ca urmare a aversiunii faţă de reprezentanţii administraţiei locale, care s-au perindat în ultimii 12 ani la conducerea municipiului Hunedoara. Datorită acestei atitudini, prin care s-a menţinut în atenţia presei, hunedorenii vorbesc despre Zgâmbău ca despre un „etern protestatar”. Se pare că artistul plastic a obosit să lupte împotriva aceluiaşi duşman-rigida administraţie publică-şi, pentru prima dată în cei 12 ani de „război”, a renunţat la luptă, de bună voie, dându-şi demisia. Asta, după ce primarul Ovidiu Hada i-a pus în vedere că i se va desface contractul de muncă, dacă va continua cu actele de indisciplină. „Nu am apucat să semnez demisia domnului Zgâmbău, însă, fiind un act unilateral, nu ne putem opune. Conform legii, Constantin Zgâmbău este de astăzi în preavizul legal de 30 de zile, după care poate pleca unde vrea, doar trăim într-o ţară liberă. Eu cred că şi-a dat demisia înainte de a fi dat afară pentru actele de indisciplină, contorizate în numeroasele referate, care sunt, de altfel, şi probe în procesele pe care inspectorul cultural Constantin Zgâmbău le-a intentat împotriva primăriei sau a primarului”, declară Robert Dan, viceprimarul municipiului Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura