Politica si administratie

„Avem nevoie de o Europa hotarâta”

05 conferinta winkler udmr 037

Nicolle Ebner

 Europarlamentarul Iuliu Winkler (foto) speră ca, până în iulie, să se găsească soluţiile procedurale, care să dea posibilitatea parlamentarilor reuniţi la Strasbourg să adopte decizia Consiliului European de susţinere a lui Jose Manuel Durao Barosso, pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene.

 “Nu avem nevoie de o criză instituţională!”
Deputatul european a declarat că amânarea acestei numiri nu ar aduce nici un beneficiu statelor membre ale UE, pentru că ar putea provoca un blocaj instituţional, care nu ar face decât să încetinească reacţia de răspuns la efectele crizei globale. ”Toată Uniunea Europeană, ca de altfel, toată economia globală se află în criză. Nu avem nevoie acum de o criză instituţională, de o amânare, o temporizare, până în toamnă, a luării unor decizii la nivelul Bruxelles-ului”, a afirmat Iuliu Winkler, care a arătat că este nevoie de stabilitate la nivelul Comisiei Europene, precum şi la nivelul tuturor instituţiilor europene, pentru a se putea trece la consolidarea măsurilor incluse în Planul European de Relansare Economică. ”Impasul instituţional în care s-ar intra prin amânarea luării unor decizii la nivelul instituţiilor europene în ceea ce priveşte desemnarea conducătorilor acestora nu ar face altceva decât să zădărnicească eforturile de până acum de redresare a economiei europene. Avem nevoie de o Europă hotărâtă, care să nu se piardă în proceduri instituţionale”, a mai spus Iuliu Winkler.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura