EvenimentFlash

‎ Incendiu puternic la o fabrică de mase plastice de lângă Hunedoara

Mircea Crivăţ

Duminică, în jurul orei 19, un incendiu puternic s-a declanşat în curtea companiei Euroflex SRL Hunedoara, specializată în fabricarea maselor plastice, situată în apropierea municipiului Hunedoara.
În cel mai scurt timp au fost alertaţi şi s-au deplasat la locul indicat 30 de pompieri cu şase autospeciale, cu capacitate mărită, de la detaşamentele din Hunedoara, Deva şi Orăştie, pentru stingerea incendiilor, două echipaje ale SVSU, două autospeciale de primă intervenţie şi o ambulanţă SMURD.
Potrivit maiorului Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, pompierii au reuşit controlarea arderii şi limitarea propagării acesteia la halele de producţie în câteva zeci de minute. Intervenţia a fost îngreunată de faptul că hidranţii aflaţi în interiorul obiectivului erau dezafectaţi, pompierii fiind nevoiţi să realizeze alimentarea cu apă în sistem navetă, de la cel mai apropiat hidrant funcţional. Au mai fost implicate în operaţiuni autospeciala CBRN şi containerul multirisc. Operaţiunile de stingere au fost coordonate la faţa locului de inspectorul şef al I.S.U. Hunedoara.
Concomitent cu desfăşurarea operaţiunilor de stingere, echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale unui muncitor de pe platforma industrială, care a suferit arsuri de gradul 1 la gamba stângă şi l-au transportat la UPU Hunedoara. Deoarece prin ardere deşeurile din plastic au generat o mare cantitate de fum, la locul dezvoltării incendiului s-a deplasat şi o echipă a Gărzii de Mediu. De asemenea, Agenţia pentru Protecţia Mediului a deplasat un echipaj pentru prelevare de probe.
Norul de fum nu a fost purtat de curenţii de aer spre municipiul Hunedoara, ci s-a ridicat la mare înălţime, putând fi observat de la o distanţă de aproximativ 10 km.
Pe lângă forţele de intervenţie din cadrul ISU Hunedoara, la locul incendiului s-au deplasat şi un echipaj de jandarmi şi două echipaje de poliţişti.
În final, după aproape patru ore de luptă cu flăcările, incendiul a fost lichidat. Un echipaj de pompieri a rămas să supravegheze zona, pentru a preveni reiniţierea incendiului. Cauza producerii arderii este în curs de stabilire.

 

2 comentarii la „‎ Incendiu puternic la o fabrică de mase plastice de lângă Hunedoara

  • Sistematic ( la cateva luni ) din acea zona iesea fum de aceiasi culoare (la ceas de seara 🙁 ). Ulciorul nu merge de multe ori la apa ! 🙁

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura