„Vlãstarele Orãştiei” se vor întâlni cu Papa

26 iunie 2009 | Adauga un comentariu

02 vlastare2

Sorina Popa

 Cel mai titrat cor de copii din România – „Vlăstarele Orăştiei“, condus de profesorul Petru Androne Eli, se va întâlni, pe 1 iulie, la Roma, cu Papa Benedict al XVI-lea şi va lua parte la oficierea unei Messe, ce va deschide Festivalul internaţional „Musica Sacra“.

Un repertoriu dificil
Festivalul coral „Musica Sacra“ face parte din circuitul Musica Mundi şi va reuni, la Roma, în perioada 30 iunie – 5 iulie, formaţii corale puternice din mai multe ţări europene, printre care se numără Austria, Croaţia, Portugalia, Suedia, Cehia şi Bulgaria. România este reprezentată de corul de copii „Vlăstarele Orăştiei“, care va aborda competiţia cu un repertoriu dificil, dar bine lucrat, din care nu lipsesc compoziţii semnate de Eugen Dan Drăgoi, Ioan Brie, Wolfgang Amadeus Mozart, Mariana Popescu, Gheorghe Cucu.
„Copiii din Orăştie vor fi prezenţi pe 1 iulie la o întâlnire cu Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea, iar în seara aceleiaşi zile vor participa, alături de alte coruri, la oficierea unei Messe, care, practic, va deschide festivalul“, a declarat coordonatorul proiectului, Dan Burza. Corul „Vlăstarele Orăştiei“ va concura, pe 2 iulie, în Basilica San Crisogono, iar în cursul serii, copiii vor concerta, în afara concursului, în Biserica Santa Maria in Travestere. De asemenea, „Vlăstarele Orăştiei“ vor susţine un recital la sediul Episcopiei Ortodoxe Române din Roma, la invitaţia Înalt Prea Sfinţitului Episcop Siluan şi în prezenţa unui grup de români stabiliţi în Italia.

Publicat in: Actualitate


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Ţîmpãu cere demisia ministrului Ridzi

Deputatul PNL de Hunedoara, Bogdan Ţîmpău (foto), a depus o declaraţie politică, prin care solicită demisia Tineretului şi Sportului, Monica...

Ciocnire frontalã între douã TIR-uri

La un viraj la dreapta, şoferul unui TIR a intrat pe contrasens şi nu a mai putut să se redreseze,...

Ştiri – 26.06.2009

Ieri, magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia au judecat recursurile a cinci inculpaţi, dintre care doi sunt de cetăţenie turcă,...

Închide