FlashSport

„Specialistele” în sărituri

Ciprian Marinuţ

Florentina Marincu a obţinut medalia de bronz în proba de săritura în lungime a Campionatului Balcanic de Junioare II, din Turcia, iar Andreea Todereanu a cucerit un nou titlu de campioană naţională la triplusalt la Naţionalele de Juniori I, de la Bucureşti. Astfel, cele două sportive de la Clubul din Deva au continuat seria performanţelor în probele tehnice ale atletismului la care antrenorul lor Nicolae Alexe pare un adevărat maestru.

Bronz la debutul internaţional

Florentina Marincu şi-a început cu dreptul aventura în arena internaţională. La doar 14 ani, Marincu a cucerit medalia de bronz în Turcia, în contextul în care la start s-au aliniat şi sportive de 17 ani. Caracterizată ca fiind un talent pur-sânge, sportiva antrenată de Nicolae Alexe şi-a egalat recordul personal, cu o săritură de 5.62 metri, clasându-se pe locul trei, după reprezentantele Turciei şi Bulgariei. La competiţie au participat atlete din 10 ţări. „A sărit la valoarea ei maximă la acest moment, semn că a tratat cu seriozitate concursul. Câştigarea unei medalii este cu atât mai valoroasă cu cât adversarele ei au fost cu 2-3 ani mai mari şi ea este debutantă în competiţiile internaţionale”, a spus antrenorul Nicolae Alexe. Florentina Marincu este vicecampioană naţională la săritura în lungime şi la 100 de metri plat şi deţinătoarea medaliei de bronz în cursa de ştafetă 4x 100 metri, la junioare II.

Supremaţie naţională reconfirmată

Mai experimentată şi mult mai medaliată, şi pe plan intern şi la nivel internaţional, Andreea Todereanu a dat dovadă, sâmbătă, la Campionatele Naţionale, de la Bucureşti, de supremaţia sa în competiţiile naţionale în proba de triplusalt. Todereanu, uşor dezamăgită după eşecul de la Campionatul Mondial din Canada, a concurat relaxat şi s-a impus chiar dacă a reuşit doar o săritură de 12,65 metri, departe de performanţa sa maximă, ,de 13,31 metri. Pe următoarele locuri de pe podium s-au clasat Laura Dumitraşcu de la CNMB Rm. Vâlcea (12,54 metri) şi Beatrice Morar de la Farul Constanţa (12.16 metri).

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura