„Piraţii şoselelor” nu se mai tem de controale

22 iulie 2009 | Adauga un comentariu

01 pirati

Nicolle Ebner

Timp de o săptămână, agenţii Poliţiei Rutiere au „vânat” „piraţii şoselelor“ pe rutele Deva-Simeria-Orăştie, Deva-Brad şi Deva-Hunedoara.
Nouă conducători auto au primit amenzi în valoare totală de 2,25 miliarde lei vechi, pentru transport ilegal de persoane şi alte câteva zeci de conducători auto au fost sancţionaţi pentru nereguli descoperite la autoturismele cu care erau în trafic.

Zeci de amenzi contestate în instanţă
Subinspectorul Alexandru Zeriu, şeful Compartimentului Transporturi din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere afirmă că majoritatea pasagerilor descoperiţi în autoturismele care făceau curse clandestine, ţineau partea şoferilor, deoarece pe anumite rute, autobuzele nu circulă în cel mai important interval de timp, dimineaţa. „Au spus că merg cu piraţii de nevoie, deoarece pe traseul Deva-Hondol nu circulă nici un autobuz între orele 7-00 şi 10.00. Este doar un exemplu, dar astfel de declaraţii au făcut toţi pasagerii surprinşi în maşinile «piraţilor». Având pasagerii de partea lor, ei nici nu se mai ascund şi nu-i mai sperie nici amenzile usturătoare pe care le aplicăm”, afirmă şeful Compartimentului Transporturi, din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere. De la începutul anului şi până în prezent, s-au întocmit două dosare penale şi s-au aplicat 75 de amenzi a câte 250 milioane lei vechi, fiecare pentru transportul ilegal de persoane, însă toate au fost contestate în instanţă.

Adevărate pericole pe drumurile publice
Pe de altă parte, într-o acţiune de câteva zile, poliţiştii de la Rutieră şi inspectorii RAR au suspendat 87 de certificate de înmatriculare, din cauza neregulilor detectate la autovehicule. „Am descoperit probleme la direcţie, la sistemul de frânare, adevărate pericole pe drumurile publice. Şi în aceste cazuri, i-am sancţionat pe şoferi cu amenzi în valoare de 465 milioane lei vechi. Toţi au spus că ştiau că au probleme tehnice, dar că nu au bani să-şi repare maşinile. Acum, sunt obligaţi să le repare şi să plătească şi amenzile. Cu vieţile oamenilor nu se poate juca nimeni”, a mai declarat subinspectorul Alexandru Zeriu.

Publicat in: Eveniment, Flash


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Hypergym a făcut show

Patru dintre cei mai valoroşi sportivi de la Hypergym Deva au participat la o gală de grappling şi kick-box la...

Irina se antrenează cu Jiul

Fostul jucător al Minerului Lupeni, fundaşul de 32 de ani, Cornel Irina, s-a prezentat la antrenamentele formaţiei Jiul, grupare la...

„Careu de aşi” devean la FOTE

Patru dintre cei 44 de sportivi români care participă, începând de ieri, la Festivalul Olimpic al Tineretului European de la...

Închide