„Ne rugăm mereu să nu vină ploaia”

7 septembrie 2010 | 1 Comentariu

Livia Botici

Trăiesc cu frica zilelor ploioase! Deşi pare incredibil şi ireal, mai multe persoane din Sântuhalm se roagă ca toamna să nu aducă multe precipitaţii, pentru ca locuinţele lor să nu fie inundate. Toate temerile oamenilor pornesc de la faptul că drumul din faţa caselor lor nu este prevăzut cu canale colectoare ale apei pluviale, motiv pentru care, atunci când plouă, toată apa se revarsă în curţile lor.

Canale de scurgere au existat
Disperare. Doar asta se poate citi pe faţa locuitorilor din Sântuhalm, care au ghinionul de a avea casele situate pe partea dreaptă a drumului, în direcţia Deva – Sibiu. Motivul este pe cât de simplu, pe atât de plin de nesimţire: firma care a efectuat lărgirea DN 7 nu a introdus în cadrul lucrării şi canale de colectare a apei şi, ori de câte ori plouă, oamenii se trezesc cu apa în curte. „Credeţi-ne, ne-am săturat. Apa vine în puhoaie şi nu avem cum să o oprim. Înclinaţia drumului face ca toată apa, care cade din cer, să ajungă la noi în faţa casei şi în curte. Problema s-a agravat de anul trecut, de atunci când s-a lărgit drumul şi iresponsabilii au astupat gurile de canal care erau prevăzute pe marginea şoselei vechi. Vă daţi seama? Au turnat beton în canal şi după aceea au aruncat asfaltul peste. Este ceva de necrezut şi nesimţirea de care dau dovadă cei care s-au ocupat de lucrare este crasă şi grosolană”, a declarat Ioan Igna, un locuitor din Sântuhalm. Un alt bărbat din localitate spune că atunci când plouă, iese cu frică din curte, din cauza apei mari care se strânge la poarta lui. „Cu toate că pare de râs, dacă plouă tare, se adună enorm de multă apă. Tocmai de aceea, atunci când vreau să ies din curte, stau şi efectiv ascult cu urechea la poartă, ca să îmi dau seama cât de mari sunt şuvoaiele. Parcă trăim în Epoca de Piatră, nu în anul 2010. Apa de ploaie şi lipsa responsabilităţii autorităţilor mi-au făcut viaţa un coşmar. Cum este posibil să astupe gurile de canal? Cum se poate aşa ceva? Ne-au transformat casele în canale de colectare ale apei de pe stradă. Aşa ceva este inacceptabil şi posibil numai în România!”, a declarat Nicolae Huh, un alt localnic din Sântuhalm.

„S-a respectat proiectul”
Contactaţi de MESAGERUL HUNEDOREAN, pentru a explica motivul pentru care oamenii au ajuns în această situaţie disperată, reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, Direcţia Regională Timişoara, ridică din umeri. „S-a respectat un proiect şi s-au luat în considerare elementele de scurgere a apelor pluviale pe tot traseul Deva-Sebeş”, ne-a declarat ing. Horaţiu Simion, directorul adjunct al CNADNR, Direcţia Regională Timişoara.

Publicat in: Eveniment, Flash


Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. lili spune:

    a venit ploaia si Simion se face ca ploua,va pierdeti vremea-n tara asta

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Un sfert din angajatii Prefecturii au fost concediati

După ce a aplicat măsura de reducere a salariilor cu 25 la sută, prefectul Attila Dezsi a fost nevoit să...

Liberalii vor sã modifice alegerile pentru sefia judetelor

Conducerea PNL intenţionează să schimbe modul de alegere a preşedinţilor de consilii judeţene prin schimbarea Legii aleşilor locali. Dacă iniţiativa...

Bulina neagra

Alexandru Weber, antrenor Cetate Deva Pentru că handbalistele pe care le antrenează au pierdut, scor 26-28 (13-12), partida din prima...

Închide