„Hingherii” de maşini au numai de câştigat din lipsa parcărilor

19 octombrie 2010 | 3 Comentarii

Livia Botici

Lipsa parcărilor în municipiul Deva creează două fenomene: şoferii sunt plini de nervi, pentru că trebuie să se „bată” ca să găsească un loc unde să oprească, iar firma care se ocupă de ridicarea autoturismelor parcate ilegal câştigă bani frumoşi de pe urma „pierzătorilor” luptei pentru un loc liber.

4 maşini pe un loc de parcare

Potrivit statisticilor, în municipiul Deva există 5.300 de autoturisme înmatriculate pe persoane juridice şi 17.000 de maşini ce aparţin unor persoane fizice. Deci, în total, 23.300 de autovehicule, zilnic, îşi caută un loc de parcare. Ei bine, conform datelor oferite de reprezentanţii Primăriei Deva, aproape patru din cinci şoferi deveni sunt nevoiţi să parcheze ilegal, pentru că municipialitatea nu are, deocamdată, locuri pentru toate maşinile din localitate. „Pot să vă spun că, până în acest moment, în municipiul Deva există în jur de 5.000 de locuri de parcare. Dintre acestea, aproape 1.000 sunt parcări publice, care vor fi folosite, în viitor, doar cu plată, iar restul sunt parcări aferente blocurilor de locuinţe şi caselor. În viitor, vrem să identificăm locaţii unde să putem construi mai multe spaţii de acest gen, pentru că, într-adevăr, locurile de parcare sunt necesare pentru toţi oamenii”, a declarat viceprimarul Devei, Cosmin Costa.

Afacere prosperă

De la începutul anului 2010, până astăzi, firma SC Fane Multiproserv SRL Deva, administrată de Ştefan Hărăguş, a ridicat de pe străzile municipiului peste 468 de autoturisme, iar roţile altor 330 de maşini au fost blocate, pentru că şoferii le-au parcat în locuri interzise. „Zilnic, oamenii noştri ridică în jur de două maşini. Deşi avem contract cu Primăria Deva, de la începutul anului 2009, până acum nu am crescut tarifele nici pentru ridicare, nici pentru blocare, ele rămânând 300 lei, respectiv 100 lei. Mai mult, spre exemplu, dacă un om are maşina la noi, şi dacă vine să o ridice după patru zile, nu plăteşte chiria pentru perioada în care am ţinut autoturismul, ci numai suma de 300 lei. Nu vrem să luăm banii de pe oameni, ci numai să asigurăm fluidizarea traficului”, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, Gabriel Hărăguş, directorul firmei SC Fane Multiproserv SRL Deva. Deşi, întrebat fiind, Gabriel Hărăguş nu a vrut să dezvăluie profitul pe care îl are societatea, de pe urma ridicărilor de maşini, cu un calcul elementar, ajungem la sume deloc neglijabile. De la începutul anului 2010, numai pentru deblocarea roţilor, firma a câştigat suma de 33.000 lei, iar pentru ridicatul autoturismelor, 140.400 lei, ceea ce înseamnă că, şi lipsa parcărilor aduce cuiva bucurie, şi nu numai nervi şi claxoane disperate.

Publicat in: Actualitate, Flash


Comentarii (3)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. dan spune:

    aici evaziune fiscala frate.Sa declari ca ridici 2 masini pe zi e o mare minciuna cand se ridica minim 5 inclusiv sambata,azi-maine si duminica.Si am o curiozitate?Daca apare proprietarul si masina nu e dusa de ce il mai plimba pana la tarc?Asta sa nu mai zicem de alegerea masinilor de ridicat sa nu cumva sa deranjeze vreun ;cap luminat;Restul e gargara.

  2. av. radu florin spune:

    actul normativ in baza caruia se face chestia asta este lipsit de legitimitate (=principiu de politica sanctionatorie, penala si contraventionala).
    da, stiu, notiunea asta este o mare necunoscuta chiar pt. multi juristi.
    ea inseamna ca, pt. ca un act normativ cu regim sanctionatoriu sa fie legitim, trebuie sa se asigure posibilitatea respectarii legii de catre persoanele chemate sa respecte acel act normativ.
    in concret, daca mie, ca sofer, nu mi se da posibilitatea sa respect legea (adica, nu sunt locuri de parcare), ci mi se da doar posibilitatea sa o incalc, este ilegitim sa fiu sanctionat.
    cu o asemenea argumentatie, insa, este extrem de greu sa castigi un proces in romania…

  3. tavi spune:

    Ce om milos!!!!!
    Sa-ti stea profitul in git , daca minti? Si MIRCIA ? Gura lui nu maninca nimic din afacerea asta????

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
O „perfectă” s-a împiedicat, trei au defilat

Victorioasă în toate meciurile disputate în primele opt etape, AS FC Cristur a făcut primul pas greşit în runda a...

Centru modern de dializă la Petroşani

Ridicarea unui centru de dializă, amplasat în incinta Spitalului de Urgenţe din Petroşani, se datorează unei investiţii particulare, devenită realitate...

De la Beriu, numai de bine

Chiar dacă lucrurile, la nivel naţional, nu stau tocmai „pe roze“, ne bucurăm să constatăm că pe ici, pe colo,...

Închide