„De astăzi, nu se mai pun note în catalog”

26 martie 2010 | Adauga un comentariu

Livia Botici

Peste 50 de cadre didactice din învăţământul preuniversitar din Hunedoara au protestat ieri, în faţa sediului Guvernului României, alături de profesorii din toată ţara, împotriva schimbărilor aduse de noua Lege a Educaţiei, dar şi de Legea salarizării unitare.

S-au ţinut orele

Cu toate că, în urmă cu câteva zile, Paul Rusu, liderul Sindicatului din Învăţământul Preuniversitar (S.I.P.) din Hunedoara, spunea că profesorii nu vor ţine lecţii la clasă, atunci când sindicaliştii vor fi la mitingul din capitală, ci vor discuta cu elevii despre Legea Educaţiei. Ieri, orele de curs s-au desfăşurat normal. „Din câte ştiu eu, profesorii hunedoreni au fost la clasă toată ziua de ieri, iar orele s-au derulat în mod obişnuit. Nici unul dintre demersurile noastre nu trebuie să afecteze elevul, care nu este vinovat cu nimic pentru situaţia din Educaţie”, a spus Ioan Jurchelea, inspector şcolar adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara.

Fără note

Profesorii hunedoreni au hotărât ca, începând de astăzi, nici unul dintre ei să nu mai treacă notele elevilor în catalog. Aceasta este prima măsură din arsenalul de proteste, pregătit împotriva Guvernului. „Profesorii vor trece notele într-un caiet personal, iar dacă cererile noastre vor primi rezolvare, notele vor fi transcrise în cataloage. Dacă nu, lipsa calificativelor va duce la îngheţarea anului şcolar. La miting, reprezentanţii guvernului doar şi-au bătut joc de noi, vor să ţină Legea Educaţiei în dezbatere publică pentru două săptămâni, când acest lucru ar fi trebuit făcut în 40 de zile. În data de 22 aprilie, dascălii vor protesta din nou, printr-o grevă de o zi, pentru ca, începând cu luna iunie să declanşăm greva generală, pe termen nedeterminat. Însă, este foarte posibil ca aceste date să se decaleze şi să grăbim etapele pentru ca profesorii să nu mai îndure atâtea nedreptăţi”, a declarat Paul Rusu, liderul (S.I.P.) Hunedoara.

Supăraţi pentru salarii

Profesorii din sistemul de învăţământ preuniversitar sunt nemulţumiţi de faptul că, în acest an urmează ca alţi 15.000 de dascăli să fie disponibilizaţi, după ce anul trecut au fost daţi afară 30.000. „De asemenea, nu putem accepta faptul că salariile colegilor noştri au scăzut foarte mult, după ce Legea salarizării unitare a intrat în vigoare. Ne deranjează foarte tare şi faptul că proiectul noii legi a Educaţiei nu a fost discutat şi cu profesorii, şi a fost elaborat fără ca noi să spunem dacă suntem sau nu de acord”, a adăugat Paul Rusu.

Publicat in: Eveniment


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Poliţistul anului 2009

Livia Botici Comisarul Gabriel Sala (foto), şeful Biroului de Investigare a Fraudelor, din cadrul Poliţiei municipiului Hunedoara, a primit cu...

Bulina neagră

Cristian Cioflica, directorul Poliţiei Comunitare Deva

Bulina albă

Lucian Octavian Dragomir, directorul general al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Hunedoara

Închide