„Careu de aşi” devean la Local kombat

23 septembrie 2010 | Adauga un comentariu

Ciprian Marinuţ

Toţi cei patru luptători de la Hypergym Deva, Gabriel Bozan, Mugurel Petruţiu, Ioan Maftei şi Flutur Gabriel, prezenţi la gala „Provocarea marilor oraşe 2010”, desfăşurată la Băbeni (Vâlcea), au obţinut victorii pe linie.

Nici un pas greşit

Sportivii de la Secţia „Sambo Combat şi Mixed Martial Arts” a clubului Hypergym Deva, conduşi de instructorul Mugurel Petruţiu, au obţinut rezultate perfecte la acest eveniment sportiv desfăşurat sub un regulament asemănător competiţiilor K-1. Devenii au ieşit învingători din cele patru meciuri disputate şi s-au remarcat prin forţă, tehnică şi duritate, dar şi printr-o sportivitate supremă în faţa adversarilor.

Două decizii la limită, una clară

Juniorul Gabriel Bozan a avut o misiune dificilă în confruntarea cu Edy Florian de la Somo Timişoara, în principal, din cauza „urcării” la o categorie de greutate superioară. Deveanul a avut de înfruntat lovituri mai dure şi mai puternice, specifice unor luptători mai grei, dar a câştigat la puncte, graţie preciziei şi tehnicii superioare a loviturilor. Aflat la primul său meci pe reguli K-1, Mugurel Petruţiu a simţit pe pielea lui diferenţa faţă de luptele de Sambo Combat, Mixed Martial Arts şi Grappling, cu care era obişnuit. Totuşi, experienţa şi-a spus cuvântul şi Petruţiu s-a adaptat bine, iar în final, s-a impus la puncte în faţa lui Aurel Gavrea de la Tai Chi – Do Ryu Constanţa. Gabriel Flutur a făcut show la categoria 90 kg, unde fiecare lovitură are un plus de forţă şi duritate. Loviturile aplicate de devean l-au obligat pe adversarul său, Izidor Bunea de la Praetorians Gym-Iaşi, să părăsească ringul după repriza întâi, sub supraveghere medicală.

Exemplu de sportivitate

Ioan Maftei a punctat revenirea sa în competiţiile sub regulament K-1, printr-o victorie care îi întăreşte poziţia printre primii 10 luptători din România la categoria -70 kg. Maftei i-a impresionat pe toţi cei prezenţi, prin gestul maxim de sportivitate avut în momentul în care adversarul său a acuzat dureri mari pe interiorul piciorului stâng, în urma loviturilor primite. „Maftei a luptat fair-play şi a renunţat să mai lovească în piciorul rănit, deşi în acel fel, putea câştiga prin K.O. Şi-a motivat decizia prin intenţia de a nu îl scoate pe adversarul său din activitatea sportivă pe termen îndelungat, ştiut fiind că acest gen de lovitură poate chiar încheia definitiv activitatea uni sportiv. Gestul său a fost apreciat la adevărata valoare de către stafful adversarului şi a pus chiar baza unei prietenii. Pentru Maftei, aceasta a fost adevărata victorie. Sper că îi voi vedea pe Maftei şi pe Flutur, la sfârşitul acestui an sau la începutul anului viitor, în competiţii mari, precum Local Kombat”, a spus antrenorul Mugurel Petruţiu.

Cheltuielile de deplasare au fost susţinute de către BGS-Divizia Sportivă. Aflată la cea de-a treia ediţie, gala de arte marţiale “Provocarea marilor oraşe – Băbeni, Vîlcea” a reunit cluburi precum Tai Chi Do Ryu – Constanţa, TSDR – Ploieşti, Dragon – Star Bucureşti, Tiger Gym-Vâlcea, Knockout-Timişoara, Praetorians Gym-Iaşi, Respect Gym-Oradea, Sei Budokay-Găeşti, Wu Ouan Li Craiova, The One – Galaţi, Di Pons-Braşov.

Publicat in: Sport


Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Elevii din Lăpugiu de Sus, la şcoală, după o săptămână

Pentru elevii din comuna Lăpugiu de Sus, noul an şcolar începe doar de astăzi. Asta, nu pentru că ei ar...

Au vrut la Roma, dar au ajuns doar la Deva

Două minore, una de 13 ani şi cealaltă de 16 ani, ambele din oraşul Avrig, judeţul Sibiu, au fost depistate...

Prizonierii sistemului de ei creat (II)

Inconsecvenţele practicate asiduu de-a lungul celor 20 de ani post-decembrişti îşi arată din plin roadele. Cei ce acuză acum de...

Închide